Ca să cerem mai puțin de la pământ, trebuie să cerem mai mult de la noi!


In tot ceea ce facem, obiectivul nostru este să lăsam pământul mai bine decât l-am găsit! De la solul pe care-l cultivăm până la vinul pe care-l turnăm în pahare, suntem responsabili de fiecare aspect.

 

Oamenii sunt în centrul a tot ceea ce facem. Îi luăm în considerare și ne pasă atât de cei care ne consumă produsele, cât și de cei care ajută la producerea lor. Așadar, ne menținem pe noi înșine cât și pe clienții noștri la cele mai înalte standarde pentru a ne proteja familia. Și cel mai important, pentru a proteja această planetă pe care cu toții o numim casa.


DESIGN CU EMISII SCĂZUTE DE CARBON


Pentru a avea cel mai mare control asupra amprentei noastre de carbon, ne concentrăm eforturile pe materialele cu cel mai mare consum de carbon, și apoi le reducem amprenta.

 

Prin regândirea materialelor pe care le utilizează sticlele noastre de vin, putem reduce și mai mult emisiile de carbon generate de producerea acestora.

 

Astfel încât din anul 2021 am înlocuit toate dopurile cu niște dopuri speciale produse dintr-un material special, reutilizabil, cu amprenta zero de carbon.

 

Din anul 2021, pentru anumite produse am eliminat eticheta din hârtie pentru a reduce consumul de hârtie.


Duchess of Transylvania

Next Project

See More